Clint Eastwood revine pe marile ecrane în postura de regizor şi ne supune atenţiei biografia "nespusă" a lui J Edgar Hoover, întemeietorul prestigioasei instituţii pe care o cunoaştem astăzi sub denumirea de FBI, într-un film de două ore jumătate sumbru, pe alocuri cu un umor necruţător, desăvârşit de un adevărat recital actoricesc al lui Leonardo DiCaprio, care ne uimeşte din nou prin capacitatea sa de a da viaţă unui personaj controversat, neînţeles şi incapabil el însuşi să îşi recunoască adevărata natură.

Împletind backgroundul unei familii cu probleme, având un tată dement până în punctul în care îi uită numele şi o mamă (Judi Dench) care îl împinge mereu de la spate, ahtiată după putere şi prestigiu, bigotă şi obsedată de a recăpăta un statut social care simte că i se cuvine, cu o carieră încununată de succese obţinute pe orice cale, chiar călcând, la propriu, pe cadavre, descoperim că există o mare discrepanţa între biografia oficială a lui Hoover şi faptele "reale".

Cu toate acestea, personajul ne este extrem de simpatic. Fostul bibliotecar cu o idee măreaţă despre imaginea pe care ar trebui să o îmbrace forţele de ordine ale viitorului nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi realiza visul. Îşi închină viaţa carierei şi alături de credincioasa sa secretară (care nu îl părăseşte până la sfârşitul vieţii), veşnic "domnişoara Gandy", interpretată magistral de delicata şi expresiva Naomi Watts şi de partenerul său, Clyde Tolson, interpretat de Armie Hammer, îngenunchează generaţii întregi de preşedinţi şi de oficiali ai guvernului şi reuşeşte să rămână în "trendul" vremurilor sale, popularizând continuu instituţia FBI-ului de astăzi şi modelându-şi propria imagine după cerinţele publicului vremii.

Problema delicată şi profundă pe care o abordează Eastwood este cea a orientării sexuale a lui Hoover. Circulă diferite zvonuri legate de aceasta, dar Eastwood alege să romanţeze relaţia între el şi Tolson, transformând-o într-un soi de căsnicie improbabilă, într-un parteneriat bazat în mare parte pe respect şi pe admiraţie reciprocă. Însă de multe ori cei doi parteneri parcă vorbesc limbi diferite şi devine evident, de la un punct încolo, că Hoover nu a reuşit niciodată, de-a lungul vieţii, să îşi admită homosexualitatea din cauza constrângerii morale reprezentată de mama sa, care îi pune în vedere că s-ar fi expus oprobriului public. Astfel, Hoover devine el însuşi un activist fervent împotriva viciilor, pornografiei şi a oricărui atac la adresa bunelor moravuri.

Un film greu de digerat, întunecat, profund, presărat cu discursuri din care orice politician ar avea de învăţat.

Vizionare plăcută!