Adam Sandler ne serveşte pe tavă o comedie de sărbători. Şi cum probabil toţi ne-am plictisit până acum de Crăciun şi de Anul Nou, el ne poartă în universul Zilei Recunoştinţei şi al sărbătorii Hannuka, printr-o poveste care vrea să ne amintească de dragostea care trebuie să domnească în sânul oricărei familii şi, mai ales, între fraţi.

Umorul izvorăşte din faptul că "fraţii", în acest film, sunt interpretaţi de... Adam Sandler. Jack şi Jill Sadelstein sunt gemeni. El a uitat că vine din Bronx şi e acum patronul unei mari agenţii de publicitate, locuind într-un căsoi luxos la Los Angeles. Ea a rămas în Bronx, alături de părinţi şi, după moartea mamei lor, se trezeşte cu desăvârşire singură pe lume. Şi, ca orice fată bătrână, are nişte "păsărici" care îl scot din minţi pe Jack.

Vizita anuală a lui Jill în casa familiei lui Jack dă ocazia unei explozii de umor tipic american. Adică grosier şi, pe alocuri, neinspirat, dar care trebuie să recunosc că trezeşte hohote de râs.

Miza filmului sigur a ridicat nişte semne de întrebare. Ce s-ar putea spune nou într-o comedie în care eroul principal îmbracă haine de femeie şi încearcă să facă haz de el însuşi? S-au mai făcut astfel de filme şi orice comparaţie e menită să intimideze orice nouă tentativă. Doar avem "Tootsie" cu Dustin Hoffman, "Mrs. Doubtfire" cu Robin Williams, "Big Momma's House" 1-2 cu Martin Lawrence sau, mai recent, "Norbit", cu Eddie Murphy!

De la Adam Sandler, însă, ştim cu toţii ce aşteptări să avem. Filmele sale au întotdeauna acea nuanţă dulce-amăruie care le fac atât de unice. În acest film, Sandler încearcă nu doar să ne reamintească de importanţa familiei, dar şi vrea să rupă câteva bariere ale prejudecăţilor. Aşa că glumele sale se axează pe comunitatea evreiască, din care el însuşi face parte, pe defectele surorii sale, ale soţiei, pe comunitatea latino-americană şi pe diferitele credinţe religioase. Dar mare atenţie: nu uită să ne pună în vedere că doar lui îi sunt permise aceste glume. Şi, cu tot respectul, îi dăm dreptate. Doar el le-ar putea spune cu atâta umor, fără a supăra pe nimeni.

O altă prezenţă în film care sigur va face multe guri-rele să se întrebe "Ce face banul din om" sau, mai precis, "Ce nu face omul pentru bani" este cea a lui Al Pacino. Poate nu suntem obişnuiţi să îl vedem jucând în registrul comediei. Dar trebuie să vă spun că o face cu atâta plăcere încât devine cuceritor şi te întrebi chiar de ce nu joacă mai des roluri de comedie. Cu toată naturaleţea, fără strop de efort, Al Pacino alege să se parodieze pe sine însuşi şi îl vedem trecând subit de la roluri ca acela din "Naşul" la cel de actor isteric pe o scenă din Los Angeles, obsedat de sunetul telefoanelor mobile, de amorez pasional care încearcă să-şi impresioneze iubita cu o păsărească aducând a franceză sau a spaniolă, de mare cântăreţ şi de dansator într-o reclamă la... cafea. Şi... ţineţi-vă bine, împotriva tuturor aparenţelor, marele Al Pacino NU este prinţul fermecător al acestui film!

Restul poantelor rămâne să le descoperiţi voi, înarmaţi cu răbdare, cu bunăvoinţă şi cu o sănătoasă poftă de râs.